Site overlay Logo

DESPRE NOI

Olympus Foods România este parte a grupului internațional Hellenic Dairies, o afacere de familie ajunsă la a treia generație și cu o tradiție de peste 75 de ani în producția de lactate. Recunoscut pentru calitatea produselor, brandul Olympus este acum prezent în peste 50 de țări europene printre care se numără Germania, Franța, Italia și Regatul Unit.

În România, producția lactatelor Olympus a început încă din anul 1999, iar în anul 2011 aceasta s-a mutat la Fabrica de Lapte Brașov, o unitate construită de la zero și utilată cu cele mai moderne tehnologii în urma unei investiții de 55 milioane euro. Cu investiții constante în dezvoltare, modernizări și eficiență, Fabrica de Lapte Brașov a devenit una dintre cele mai tehnologizate din regiune și un punct esențial pentru producția și distribuția regională de lactate. În 2026, valoarea totală a investițiilor a depășit valoarea de 217 milioane euro.

Dezvoltare continuă și investiții strategice

Olympus Foods România a investit constant în extinderea capacităților de producție și logistică ale Fabricii din România. Exemple recente sunt centrul logistic realizat în urma unei investiții de peste 40 de milioane de euro și inaugurat în 2024, sau noua hală pentru producție și depozitare, o investiție de 7,5 milioane euro demarată în 2026 și cu termen de finalizare în același an.

Fabrica Olympus din Brașov funcționează astăzi ca un hub regional, deservind peste 20 de piețe internaționale și susținând exporturile companiei (35% din producție), în timp ce capacitatea de colectare a laptelui depășește 1 milion de litri pe zi.

În același timp, compania continuă seria demersurilor prin care susține comunitatea locală, inclusiv prin inițiative ca deschiderea în 2025 a magazinului propriu din incinta fabricii, magazin ce oferă acces la întreaga gamă de produse, la prețuri de producător.

Parteneriate locale și susținerea fermierilor

Un pilon important al dezvoltării brandului Olympus și al fabricii de lactate din Hălchiu este colaborarea cu fermierii locali. Compania este unul dintre cei mai mari colectori de lapte din România, contribuind activ la dezvoltarea agriculturii locale și la susținerea economiei rurale.

Prin parteneriate pe termen lung și standarde înalte de calitate, Olympus transformă laptele de la fermierii locali în alimente sigure, nutritive și gustoase.

Portofoliu variat pentru stiluri de viață moderne

Investițiile permanente au făcut ca portofoliul Olympus să devină în 2026 unul extins, variat și adaptat tendințelor actuale de consum. Printre cele mai apreciate produse și game Olympus se află:

• Lapte proaspăt și UHT
• Iaurt cu specific grecesc și specialități pe bază de iaurt
• Brânzeturi tradiționale românești și mediteraneene
• Brânză pentru grătar Halloumi
• Ceaiuri și băuturi răcoritoare fără zahăr adăugat sau conservanți
• Băuturi și deserturi vegetale din gama Carpos
• Lactate Olympus PrOtein cu adaos de proteine

Dezvoltare sustenabilă și responsabilitate

Sustenabilitatea este o componentă esențială a strategiei Olympus. Investițiile în tehnologie, eficiență energetică și optimizarea consumului de resurse contribuie la reducerea impactului asupra mediului și la crearea unui lanț de producție responsabil. Printre acestea se încadrează propria stație de biogaz și sisteme fotovoltaice, adoptarea în premieră națională a ambalajelor rPET și a celor cu etichetă detașabilă sau alegerea structurii de tip high-bay pentru depozitul frigorific care păstrează la temperatură de 2-4 grade Celsius până de 32.000 de paleți. Aceasta din urmă reduce de șase ori amprenta la sol a construcției, comparativ cu un depozit de aceeași capacitate dezvoltat la sol, și eficientizează semnificativ consumul de energie. Totodată, Olympus este o prezență mereu activă în comunitate, sprijinind educația, evenimentele sportive și cauzele sociale.

De la colectarea laptelui până la distribuția produselor, fiecare etapă este gândită pentru a respecta cele mai înalte standarde pentru calitate și dezvoltare durabilă.

Viziunea Olympus

Olympus este sinonim cu alimente de înaltă calitate, autenticitate și respect pentru natură. Obiectivul nostru principal a fost, este și va fi întotdeauna să depășim așteptările în ceea ce privește gustul, nutriția echilibrată și sustenabilitatea.

Când alegi Olympus, alegi cele mai bune ingrediente pe care natura le poate oferi.

Loader animation svg

Contactează-ne

Ne bucurăm când ne scrii

Lasă-ne un mesaj și promitem să revenim cu un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

Telefon: +40 268 308 050

Luni-Vineri între 08AM - 16:30PM

X

X
Susteinability Popup